Black Friday 2023. Ce este și în ce dată vine și în România 0 2877

black friday 2018

Black Friday 2023. Ce este și în ce dată vine și în România

Calendaristic vorbind, toamna și-a intrat rapid în rol. Deja octombrie ne bate la ușă, iar asta nu înseamnă altceva decât că ne apropiem cu pași rapizi de reducerile fabuloase despre care vorbește toată lumea deja – Black Friday 2023.

Black Friday 2023

Dar ce este mai exact Black Friday? Unde și mai ales cum a luat naștere acest fenomen? În ce dată este fixată, în mod tradițional această zi? Și, nu în ultimul rând, când este Black Friday România 2023? Răspunsurile la toate aceste întrebări vor putea fi citite în articolul de față.

Ce este Black Friday?

Black Friday este numele neoficial care a fost dat zilei imediat următoare după Ziua Recunoștinței în Statele Unite, care se sărbătorește în a patra zi de joi din luna noiembrie. Vinerea Neagră reprezintă startul sezonului de cumpărături pentru Crăciun și datează încă din anul 1952.

black friday

Majoritatea retailerilor de renume de peste ocean își deschid magazinele foarte devreme în noaptea de joi spre vineri, adesea imediat după miezul nopții, și vin cu oferte promoționale. Cu toate că Black Friday nu este o sărbătoare în sine, câteva state din SUA privesc această zi drept o zi națională. Din această cauză, anumiți angajatori le dau liber persoanelor care lucrează pentru ei. Astfel, oamenii respectivi pot profita mult mai bine de reducerile de preț imbatabile.

Chiar și unele unități de învățământ le dau liber elevilor și studenților, iar în consecință aceștia se pot bucura de două zile fără școală, la rând – Thanksgiving Day și Black Friday.

Începând cu anul 2005, Black Friday a reprezentat cea mai bună zi pentru comercianții din Statele Unite. Ultimul recensământ realizat cu privire la sumele de bani cheltuite în această zi datează din 2014. Acestea sugerează că în a patra noapte de joi spre vineri din noiembrie s-au comandat produse de 50.9 miliarde $. Mare parte a banilor au fost plătiți pe comenzi online și mult mai puțini au fost încasați la casele de marcat ale magazinelor fizice.

Black Friday România

Black Friday România a început grație gigantului retailer online eMag și al celor de la Flanco, în anul 2011. Cu toate că nu multe persoane auziseră de fenomen la vremea respectivă și că sistemul informatic nu era încă bine pus la punct, cei de la eMag s-au declarat mulțumiți cu cifra de 8 milioane euro pe care au încasat-o.

black friday romania

De atunci și până în prezent, popularitatea lui Black Friday România a crescut continuu. Actualmente sunt peste 50 de lanțuri de magazine care participă la aceste reduceri. Iar un sondaj realizat de INS pe bărbați tineri, cu vârste cuprinse între 24 și 34 ani, arată că dintre toți cei intervievați, 71 % au auzit de Vinerea Neagră.

În ce zi cade Black Friday România, de obicei

Contrar obiceiurilor din America, Black Friday România cade, în ultima vreme, cu o săptămână înainte față de cea din State. Și de fapt nu este chiar o Vineri Neagră, ci mai degrabă o Săptămână Neagră, cu reduceri ce se întind pe mai multe zile, dar care culminează cu noaptea de joi spre vineri sau cu dimineața zilei de vineri.

Poate că ți s-a întâmplat să te întrebi „De ce aceste diferențe?”, corect? Ei bine, răspunsul este unul foarte simplu – marketing bine gândit și mărirea volumelor vândute.

black friday romania 2023

După cum ziceam, de obicei în Statele Unite, Vinerea Neagră pică în jurul datei de 25 noiembrie. Anul acesta, Black Friday 2023 este ceva mai devreme, pe 23, dar din cauză că luna începe într-o joi. Dar, de exemplu, în 2014, ea a fost pe 28.

Comercianții români au gândit o strategie prin care să își mărească volumul vânzărilor și au ajuns la concluzia că devansând cu o săptămână Black Friday România, față de data americană, tu vei cumpăra atunci produse pentru tine și familie, poate câteva cadouri de Crăciun, dar se poate să uiți să cumperi ceva și pentru cei ce poartă numele de Andrei (sf. Andrei este pe data de 30 noiembrie) sau numele de Nicu (sf. Nicolae este pe 6 decembrie).

Dacă data ar fi fost mai aproape de aceste onomastici, atunci ar fi fost șanse mai mari să îți amintești să cumperi și cadouri pentru amici. Dar cum Black Friday România este spre mijlocul lunii noiembrie, se poate să trebuiască să mai faci o comandă până să mergi să petreci cu prietenii ziua lor de nume.

Când este Black Friday 2023

Așa cum a fost amintit și mai devreme, în Statele Unite, Black Friday 2023 pică în ziua de 23 noiembrie. Cu toate că încă este devreme pentru a știi sigur, dar ținând cont de felul în care s-a desfășurat această zi în anii trecuți, Black Friday România 2023va fi, cel mai probabil, pe 16 noiembrie.

Date mai sigure despre această zi vom primi spre finalul lui octombrie și cu siguranță te vom anunța și pe tine. Până atunci, nu ne rămâne decât să ne facem un wishlist și să așteptăm cu sufletul la gură reducerile de Black Friday 2023.

Cât de util ți s-a părut articolul?

Click pe o stea pentru a acroda o notă

Media / 5. Număr voturi

No votes so far! Be the first to rate this post.

Numele meu este Irina Ignătescu și sunt medic veterinar cu mai bine de cinci ani experiență atât cu animăluțele de companie, cât și cu creaturile puțin mai măricele, din ferme.

Cam de doi ani am început să scriu articole pentru diverse site-uri și bloguri. Dacă la început ele erau din domeniul meu de activitate, cu timpul mi-am extins puțin zonele de interes. În prezent vei putea citi articole scrise de mine despre lifestyle, wellbeing, diete, antrenamente de fitness (în timpul liber practic și bodybuilding, atunci când nu muncesc prea mult), tehnologie, biciclete și design interior.

Bineînțeles că această listă se modifică de la o lună la alta, în funcție de proiectele pe care le am, dorința mea fiind de o continuă dezvoltare.

Sper să îți placă felul în care scriu. Dacă nu, sunt deschisă la critici constructive, iar dorința personală este ca toți cititorii articolelor făcute de mine care doresc să îmi dea un sfat sau o idee, să o facă. Chiar voi ține cont de fiecare review în parte, pentru că doar așa putem evolua.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.